Levers

​My soul is heavy as if God himself 
hung from it like a boulder 
on a well sweep. I am the darkness 
with which he pulls out miracles 
and I am before all creation.

Look, a star set out 
squeaking and creaking 
to the rhythm of my breath.
Keep out of the way, step aside,
should anything stop it in its tracks
it will be the end of me. 

See, mountains with views falling
like fakirs on pine needles
rise from my soul.
My pores dilate so much
sometimes clouds burst out, 
sometimes salty seawater.

I transmit myself in the far distance
in my thousandth reappearance:
long-armed lever driving 
life away from death.

Spread across the world,
I keep searching high and low 
but am drained by the universe
like a well at the week’s end.

​Pârghii

Mi-e sufletul atât de greu
De parcă atârnă de el Dumnezeu
Ca un bolovan de cumpăna fântânii. 
Sunt întunericul cu care el scoate minunile
Și sunt înainte de facerea lumii.

Iată, scârțiind pe respirația mea
A pornit mai departe o stea.
Feriți-vă din calea ei, la o parte, 
De va opri-o din drum ceva 
Pentru mine înseamnă moarte.

Și-mi mai răsar din suflet munții cu zări care cad
Ca fachirii pe ace de brad.
Uneori atât de mult mi se dilată vreun por 
Că din el țâșnește un nor 
Ori mai degrabă marea cu sarea.
 
Mă transmit veșnic în depărtare
Sub a mia înfățișare. 
Pârghie cu braț foarte lung 
Din moarte viața alung.

Întins în lume peste tot
Tot scotocesc și tot scot
Dar sunt sleit de univers ca o fântână
La sfârșit de săptămână.

The Clouds

I look up
at the clouds that run behind me,
always behind me.

First
the trees in them fall in my direction,
cities crumble above me,
rivers cascade over me,
the harvest spills out from the sky, 
rhythmically beating the belly drum.

I look up
straight up
as if from the bottom of a ravine
at the white clouds
among which fat stars float 
as if in soup.

The world flows over my head.
Looking up like this 
I’ve covered the best part 
of it.

Norii

Mă uit în sus,
La norii care fug înapoia mea,
Totdeauna înapoi.

Mai întâi
Copacii din ei se prăbușesc spre mine,
Orașele se năruie spre mine,
Fluviile fac peste mine cascade,
Cade de sus recolta,
Bătând ritmic în toba burții.

Mă uit în sus,
Fix în sus,
Ca din fundul unei prăpăstii
La norii albi,
Printre care se văd stelele grase
Ca în supă.

Curge lumea pe deasupra mea;
Așa privind în sus
Am străbătut cea mai mare parte
Din ea.

There Is Earth

​There is earth all the way up to the sky,
the atmosphere is made of earth
because it is the earth’s
and the earth rains back 
down gutters of gravity,
earthen Icaruses and Manole-Masters
fall off the roof of the earth, 
gravitation is earth. 

We live in the earth.

Over time we get heavier
and our foreheads sink deeper
into earth.

And there is no death
because it doesn’t matter if we’re
up in the clouds or full of forgetting 
in the earth.

​Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitației
Plouă-napoi pământul,
Icari și Meșteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperișul pământului,
Gravitația e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Și fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Și nu există moarte
Pentru că nu contează dacă ești
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.
Marin Sorescu was a Romanian poet, playwright, and novelist nominated for the Nobel Prize for Literature in 1992 and 1996. He published over twenty books of poetry.
Daniel Nemo is a poet, translator, and photographer. His work is forthcoming or has appeared in RHINO, Full Stop, Dream Catcher, Brazos River Review, Off the Coast, Pennsylvania Literary Journal, and elsewhere. More info at www.danielnemo.com